Peştera Floriilor, o minune a Olteniei
Grota de pe Valea Sohodolului pare un ochi ascuns în munte, care te cheamă să-l priveşti de aproape. E nevoie de puţin curaj, de echipament corespunzător şi prezenţa unor speologi pentru o călătorie care contează în cele mai mici detalii.

La nici 30 de kilometri de Targu-Jiu drumul merge intr-o singura directie, spre coltul de rai cunoscut sub numele de Cheile Sohodolului. De-o frumusete greu de descris prin cuvinte, aceste locuri sunt facute doar pentru a fi traite. Nici o povestioara, nici o carte postala, nici o imagine filmata nu va reusi vreodata sa redea gratia zonei si forta de atractie pe care o exercita asupra celui ce se aventureaza sa o cunoasca. Si nu-s putini cei care o fac.

Aventura a devenit si mai interesantă de când speologii au început să ducă vestea în ţară despre peşterile şi avenele explorate atent în ultimele două decenii. Una dintre acestea este Peştera Floriilor. Descoperită în 1992, de speologul Cornel Naidin, omul cu „nas fin“ la asemenea comori montane, este astăzi loc de pelerinaj, atent supravegheat şi făcut cu simţ de răspundere.
E obligatoriu să îi treci pragul de piatră ca să poţi vorbi mai departe despre ea. Iar drumul până acolo îţi dă suficiente motive să vrei să o vezi. Intrările pe chei, Gârla Vacii, Nările, Oglinda, Valea Jgheabului, Izbucul Pătrunsa cu tunelul şi Peştera Pătrunsa, izbucurile de la Prilejele îţi taie respiraţia.


O experienţă de pomină
De la o vreme, Peştera Floriilor, „frumos concreţionată, cu stalactite, stalacmite, domuri, baldachine, bazinaşe“, este cuprinsă în circuitul turistic pe Valea Sohodolului, fiind recomandată şi companiilor care îşi trimit angajaţii la team building-uri şi relaxare, în această parte de ţară.
Dacă nu s-au cunoscut prea bine şi nu au reuşit să devină o echipă fără cusur, sigur se va întâmpla asta după ce împreună îşi testează limitele traversând galeriile care te duc în inima Peşterii Floriilor. Lucru verificat de curând de angajaţi ai unei companii farmaceutice, veniţi în Gorj din Craiova şi din Piteşti. Trei mureşeni şi olteanul Naidin şi-au unit forţele pentru ca ei să se întoarcă la muncă altfel. Levente Szasz, un tânăr uşor trecut de 20 de ani, pasionat sporturi care-ţi clocotesc sângele în vene, cum este paraşutismul, parapanta, raftingul, explorările montane, n-a încetat o clipă să-i încurajeze să aibă încredere în propriile forţe. De asta s-a ocupat şi trainnerul Annamária Kádár.


